| Reducerea populaţiei rurale – factor destabilizator în continuitatea identitară a poporului |
| Luni, 28 Iunie 2010 10:59 |
|
În datele puse la dispoziţie de către Biroul naţional de statistică, observăm că la 1 ianuarie 2010, numărul total al populaţiei este de 3563,7 mii locuitori, din care 1476,7 mii – populaţie urbană şi 2087,0 – populaţie rurală. Pentru 2009, „Numărul populaţiei stabile al Republicii Moldova la 1 ianuarie 2009 a fost de 3567,5 mii locuitori, din care 1476,1 mii (41,4%) – populaţia urbană şi 2091,4 mii (58,6%) – cea rurală, în scădere faţă de 1 ianuarie 2001, cu 67,6 mii persoane (inclusiv urbană cu 10,3 mii şi rurală cu 57,3 mii)”. Datele pentru 1 ianuarie 2008 sunt următoarele: „Numărul populaţiei stabile a Republicii Moldova la 1 ianuarie 2008 a fost de 3572,7 mii locuitori, din care 1476,1 mii (41,3%) – populaţie urbană şi 2096,6 mii (58,7%) – populaţie rurală, în scădere faţă de 1 ianuarie 2001 cu 62,4 mii persoane (inclusiv urbană cu 10,3 mii şi rurală cu 52,1 mii)”. Mai jos putem privi şi compara cifrele anilor 2001-2007:
Dat fiind faptul că metoda de calcul a procentajului nu arată obiectiv fluctuaţiile numerice, ne vom axa pe cifrele concrete. Observăm, astfel, o continuă scădere a numărului populaţiei rurale cu 61,7 mii în 2010 faţă de anul 2001, în timp ce numărul populaţiei urbane are un ritm de creştere mic, dar sigur. Cauzele eterne ale migraţiei interne şi a emigrării sunt cunoscute de toată lumea – obţinerea bunăstării materiale, scop care ar putea fi uşor de atins dacă, vorba unui prieten, ne-am transforma într-un land german. Dar nu acesta e rostul existenţei Republicii Moldova, nu-i aşa? Cităm din articolul menţionat la începutul textului nostru: „Ţara începe de la ţară. Aici ne sunt rădăcinile. Ca să smulgi un copac din pământ, îi tai rădăcinile. Îngenuncherea României a fost posibilă prin distrugerea, sistematică, a satului românesc”. Dar să vedem în cele ce urmează cum s-a manifestat şi se manifestă în continuare acest efort concertat de tăiere a rădăcinilor satelor Republicii Moldova. Totul a început prin distrugerea colhozurilor, după căderea Uniunii Sovietice, şi distribuirea, ulterior, a pământului ţăranilor. Nu vrem să fim înţeleşi greşit, considerăm foarte pozitivă împroprietărirea ţăranilor cu pământ, problema derivă din lipsa fatală, am spune, a unei elite politice cu viziune strategică care nu numai să împartă loturi de teren în dreapta şi în stânga, dar să şi creeze un cadru administrativ şi legislativ care să contribuie cu adevărat la dezvoltarea durabilă a acestei categorii sociale, care, pe bună dreptate, este considerată sufletul poporului nostru. Veşnicia s-a născut la sat şi, evident, pentru a scăpa de o problemă trebuie distrusă sursa. Cu asta se tot ocupă post-moderniştii şi economia de piaţă (iertată să ne fie îndrăzneala). Nu e cazul să discredităm acum întregul sistem al economiei de piaţă şi să-i arătăm cu degetul problemele conceptuale, dar trebuie să evidenţiem faptul că anume aceasta a construit cadrul pentru ruinarea economică a micilor gospodării ţărăneşti abia renăscute. Cum s-a produs această ruinare? Prin invazia mărfurilor de import care distrug din start orice concurenţă locală având preţul mult mai mic, prin imperfecţiunile legislative, prin apariţia culturii super-market-urilor care lasă pe din afară produsele autohtone, dar mai ales prin lipsa susţinerii producătorilor locali din partea clasei politice. Degradarea situaţiei materiale a populaţiei rurale (de rând cu degradarea spirituală) a dus la emigrarea în masă a acesteia la lucru în străinătate şi la masiva orientare urbană a tinerilor de la sate. Dacă mai luăm în considerare şi micşorarea sporului natalităţii, putem desena tabloul complet al motivelor depopulării satelor moldoveneşti. Această etapă, care e departe de a se fi încheiat, nu cunoaşte nici o intervenţie pozitivă din partea autorităţilor pentru a fi măcar stopată dacă nu soluţionată. În felul acesta, terenurile arabile rămase neprelucrate au atras interesul unor cetăţeni cu viziune, strategică, e adevărat, dar personală, nu naţională. Prin urmare, şi-au făcut apariţia „colhozurile democratice”, adică terenuri consolidate a marilor proprietari, de cele mai multe ori ne – moldoveni, care cumpără loturile celor stabiliţi peste hotare şi îşi satisfac interesul material personal, fără a se gândi la securitatea alimentară a ţării. Astfel, vedem câmpuri imense plantate cu rapiţă care aduc venituri imediate ridicate, dar care reduc la maxim fertilitatea solului pentru câteva decenii sau vedem firme transnaţionale care cumpără grâul moldovenilor şi aduc îl loc grâu crescut pe aiurea modificat genetic, complet steril. Din nou, „elita” statului nu se implică pentru că nici nu-şi imaginează ce înseamnă asta viziune strategică sau securitate alimentară. Iar în consecinţă, în curând minoritara populaţie rurală nu se va deosebi cu nimic de ţăranii iobagi din perioada medievală sau de simplii „colhoznici” din perioada sovietică. Cu riscul de a părea exageraţi în idei şi expunere, trebuie să menţionăm că pentru a asigura bunul mers al acestui întreg proces de lichidare treptată a mediului rural, în care încă se mai păstrează vestigii ale unei întregi civilizaţii s-a recurs şi la alte metode. Cea mai recentă, venită la iniţiativa creditorilor externi, care numai la conservarea noastră identitară nu se gândesc, este optimizarea instituţiilor de învăţământ general. Nu era de ajuns că satele Moldovei sunt depopulate, dar în loc să lupte pentru soluţionarea pozitivă a problemei, se recurge la limitarea maximă a unicului mecanism de transmitere a tuturor elementelor componente a memoriei istorice. Adică pentru a controla strict creşterea noilor generaţii şi a evita posibilitatea revigorării satelor se recurge la impunerea intenţionată a migraţiei interne pentru o urbanizare aproape forţată. Odată evitat riscul renaşterii spaţiului rural, mai este de întreprins un singur pas până la dependenţa TOTALĂ a populaţiei rămase aproape exclusiv urbană, rămăşiţele populaţiei rurale fiind în calitate de unelte de muncă pe terenurile gangsterilor latifundiari. Acest pas constă în vinderea pământului agricol cetăţenilor străini. Dacă revenim la cifre concrete şi vedem suprafaţa infimă a teritoriului Republicii Moldova, ne putem da bine seama de rapiditatea vinderii terenurilor către, probabil, nu mai mult de 3-5 proprietari. Or aceasta nu înseamnă altceva decât desfiinţarea Republicii Moldova ca stat şi abandonarea populaţiei la cheremul unui „afacerişti”. Noi, ca cetăţeni, suntem puşi în faţa unei alegeri complicate; fie co-participăm la trendul post-modernist, materialist şi total lipsit de adevăratele noastre valori, fie lăsăm la o parte egoismul şi atitudinea individualistă pentru revenirea la ceea ce antropologii numesc identitate colectivă – raportarea persoanei la grupul/etnosul/poporul din care face parte şi identificarea cu acesta în defavoarea individualismului umanist. În speranţa dreptei alegeri a poporului nostru, nu ne rămâne decât să revenim asupra sintagmei „Ţara începe de la ţară” şi să spunem: Aşa să ne ajute Dumnezeu! sursa: http://duminicapoporului.ro/ |
Inspiraţi de articolul „Ţara începe de la ţară”, vom încerca o abordare pragmatică a efectelor fenomenului migraţiei interne şi urbanizării în contextul real al Republicii Moldova. De asemenea, vom încerca să vedem legătura între reducerea numărului populaţiei rurale şi degradarea spirituală şi naţională a poporului, precum şi motivele susţinerii urbanizării de către factorii atât extra cât şi intra-naţionali.
http://romania.weblog.ro/2009/09/23/perversiuni-beuniste-bucaliste/