Alternativa europeana liberalismului: “revolutia conservatoare”

Marţi, 11 August 2009 09:00

de N. Saveliev

In marea sa majoritate, stilul si continutul “revolutiei conservatoare” au fost conceput de Oslwald Schpengler, care a propus “socialismul prusac” in calitate de model original al organizarii statale si mentalitatii nationale. Socialismul avea pentru acesta sensul de “socialitate”, de capacitate de socializare, care isi are inceputul in traditie. Diversele interese inceteaza a mai fi contradictorii atunci cand sunt puse in serviciul NATIUNII, in calitatea ei de principiul suprem. Personalitatea trebuie sa serveasca intregului – statului. Jertfirea intereselor personale in folosul societatii este pentru Schpengler o trasatura a prusianismului, opus republicii de la Weimar (adica, liberalismului englez si democratiei franceze) si socialismului nihilist a lui Marx. Revolutia din 1918 Schpengler o considera tradare, esec intr-un razboi care nu era pierdut si care cerea o revansa.

Schpengler, ca si multi altii care s-au alaturat “revolutiei conservatoare”, s-au indepartat categoric de conceptiile biologice despre rasa si natiune. Schpengler afirma ca rasa este determinata nu de constructia scheletului, ci de intregul corp, de carnea care acopera oasele, care mai sunt influentate si de asa factori ca timpul si soarta populatiei, adica miscarea. Natiunea reprezinta comunitatea spirituala si culturala a poporului. Iar natiuni pot fi considerate doar acele popoare, existenta carora este capabila sa compuna istoria universala. Elementul spiritual este reprezentat de comuniune elitelor, uniunea celor care cunosc calea spre mantuire. Astfel natiunea este plamadita de catre cultura si istorie, care reprezinta componentele identitatii.

Unul din fondatorii “revolutiei conservatoare” a fost si Artur Meller (Meller van den Bruck). Conceptiile lui despre stat, ca si ale lui Schpengler, s-au baza pe respect fata de acea traditie, pe care Prusia a raspandit asupra intregii Germanii, unind poporul german intr-un stat unitar si puternic. Instictul politic al prusilor a fost mai puternic decat amorfitatea germanilor. Stilul prusac care se exprima prin jertfirea in numele valorilor supreme este ridicat de catre Meller la nivel de model, in conformitate cu care trebuie sa aiba loc educarea tinerii generatii, “nationalizarea” constiintei germane si unificare culturala si politica a natiunii. Nervul romantic a “prusianismului” insemna si o perspectiva internationala, raspandirea esentei prusace in toata lumea. O asemenare adanca cu traditia filosofica rusa poate fi gasita in national-universalismul mellerian – spiritul german este obisnuit cu asimilarea culturilor straine extragand din acestea ceea ce este necesar pentru consolidarea constiintei germane. Nu intamplator Meller era pasionat de Dostoievski si pretuia foarte mult calitatile spiritului rus.

Universalimsul romantic al lui Meller se asocia cu teza – apel: “a deveni german in primul rand”. Rezolvarea acestei probleme nationale si patriotice, in gandirea lui Meller inseamna foarte mult pentru valorile intregii Europe, care in acest fel vor fi eliberate de influentele paguboase ale occidentului, care dizolva unitatea organica a popoarelor. Meller considera ca germanilor le lipseste spiritul rusesc, care trebuie sa devina o componenta al spiritului german, in opozitie cu occidentalismul.

“Revolutia conservatoare” antioccidentala s-a afirmat la Meller prin invataturile despre lupta dintre popoarele tinere si batrane: popoarele tinere din Europa de Est sunt cele care se opun celor din vest, infundate in individualism occidental. Popoarele tinere, dand dovada de capacitate de dezvoltare, incep sa pretinda asupra teritoriilor popoarelor batrane, care si-au pierdut capacitatea de a actiona. La popoarele din est apare in acest fel dreptul la un spatiu vital, pe care trebuie sa-l cedeze popoarele batrane.

Maduva ideii “revolutiei conservatoare” este unificarea politicii si culturii, care permite oferirea unui sens adanc, respiritualizare si exteriorizarea politicii, care se transforma, din pacate, tot mai mult intr-o joaca a patimilor. In acelasi timp polifonia culturii nationale trebuie sa contribuie la reinstaurarea unitatii nationale si unificarea contrariilor firesti. “Natiunea presupune comunitatea valorilor, iar nationalismul constientizarea insemnatatii acestor valori”. Ideea nationalista “a fi unul pentru altul in primul rand germani” reflecta un sistem de valori exact opus celui occidental, care privesc relatiile umane doar ca o sursa a divizarii pe clase, partide, paturi sociale si triburi. Din aceasta opozitie s-a nascut ideea sintezei dintre nationalism si socialism in al Treilea Reich. In acest fel ideea universalista “a trai nu doar pentru sine” a continuat sa fie un plan universalist expansionist in adresa popoarelor cointeresate doar in propriul Eu.

Ar trebui sa intelegem ca expansionismul lui Meller poarta un caracter reflexiv – este o reactie la pacea de la Versailles si la democratia liberala impusa cu forta germanilor. O astfel de democratie Meller nu poate accepta, preferand forma traditionala de participare a poporului la soarta sa prin mostenire, legaturi corporative si autoguvernarea locala.

Unitatea nationala, iata esenta adevaratei democratii, in opozitie fata de conceptiile liberal – individualiste. “Liberalism omoara cultura, distruge patria si nu este altceva decat moartea umanitatii”. Doar in Germania, unde nu a existat o opozitie nationalista, liberalismul, spune Meller, a fost luat in serios si cu ajutorul lui au incercat sa se elibereze de complexul de inferioritate fata de occident.

Meller nu era doar un critic al liberalismului, dar si un dusman declarat al marxismului, care era considerat produsul degradarii liberale a ideilor socialiste. Lipsit de radacini nationale, socialismul ia forme straine: “Acolo unde poporul are o traditie politica puternica, acolo impotriva lui Marx este toata istoria europeana de doua mii de ani.

Marxismul s-a consolidat doar la popoarele tinere si lipsite de vointa, natiuni care nu si-au constientizat misiunea, in poporul rus si german”. Intre timp, rusii au castigat revolutia, devenind o natiune politica care a oprit Occidentul, iar germanii au pierdut revolutia. Asa considera Meller, vazand in revolutia bolsevica ceva nemarxist si neliberal.

Oponent al marxismului, liberalismului si capitalismului Meller cerea reintoarcerea la conservatism, insusirea de catre germani ai viziunilor conservative si formarea unui “al treilea partid”, partidul tuturor germanilor care gandesc national.

Un alt reprezentant al “revolutiei conservatoare” este Ernest Junger, a carui conceptie despre stat era formulata in opozitie energica fata de societatea de tip burghez. “Societatea este statul, esenta caruia dispare odata ce societatea isi potriveste statul dupa necesitatile sale. Aceasta presiune este determinata de intelesul burghez al libertatii care isi are drept scop transformarea tuturor relatiilor existente in relatii contractuale, care pot fi oricand desfacute”.

Libertatii burgheze, Junger opune libertatea unita cu ordinea de stat: “Acea calitate care este caracteristica germanului, ordinea, intotdeauna va fi pretuita destul de putin daca nu vor putea gasi in ea libertatea. Ascultarea, este o arta a supunerii, iar ordinea este devotamentul cuvantului dat, loial ordinului primit, sentiment care strapunge asemenea unui fulger din varf pana la radacini. Totul si toti se supun ordinii stricte, si conducatorul este cunoscut prin aceea ca este prima sluga, primul soldat, primul muncitor. Deaceea atat libertatea, cat si ordinea nu se afla in relatie cu societatea ci cu statul, iar modelul oricarei organizari este armata, atunci cand incetam sa avem indoieli fata necesitatea existentei conducerii si supunerii. Trebuie sa intelegem ca dominatia si slujirea este unul si acelasi lucru.

Jungerul este cantaretul vietii organice, plina de pericole, stihii si barbatie. Adevarata viata pentru acesta poarta trasaturi eroice si aristocratice, insa nu individualiste. Masele in conditiile modernitatii sunt neajutorate, si doar un ordin disciplinat, care reuneste persoane cu calitati deosebite, gata de jertfa, vor putea fi eficienti in politica, razboi si economie. “Nu diminuarea ci majorarea contraditiilor in viata politica”, cerea Junger in doctrina sa cu privire la politizarea vietii: “noua imagine a lumii se va naste nu prin stergerea contradictiilor, ci intensificarea acestora si fiecare, chiar cea mai indepartata particula va avea caracter politic”. El prezice intrarea lumii in perioada conflictelor. Victoria va apartine celui care vor detine forte tehnologice si munca neincetata a muncitorului. Viata in aceasta epoca cere o mobilizare totala deci, si un stat totalitar.

National-socialismul lui Junger era opus capitalismului liberal si bolsevismului socialist. National – socialismul este privit ca o comuniune de interese ai natiunii, ca un nationalism integral, opus nationalismului din epoca lui Wilhem si a valorilor ei. Noul nationalism s-a nascut in transeele primului razboi mondial si cerea alta stare al natiunii, o stare in care ordinea era o necesitate si este instituita de natiune prin stat autoritar si total.

Ca si alti reprezentani ai “revolutiei conservatoare”, Junger se afla pe pozitiile national-universalismului, in multe privinte asemanator mesianismului rusesc. El presupunea ca noul nationalism trebuie sa arate lumii o natiune, care se va ridica deasupra conceptului de Europa si va ridica germanii la rangul de una din principalele natiuni ai lumii. Revolutia Conservatoare trebuie sa transforme germanii in imperiu de muncitori-creatori, care traiesc intr-o lume ai masinilor moderne. Astfel, muncitorului german, este prezentat in textele lui Junger ca un “om nou”.

Peste tot fabrici, productia in masa cere o anumita organizare sociala, care nu poate fi incredintata valurilor economiei de piata, lipsita de o relatie cu interesele nationale.

Un prieten apropiat al lui Junger a fost Carl Schmitt, care a introdus pafosul antiliberal in “revolutia conservatoare” in forme strict juridice. In lucrarea sa de baza “Sensul politicului”, Schmitt opune unitatea nationala doctrinei liberala: “Teoria sistemica a liberalismului se refera exclusiv la luptele politice interne impotriva puterii politice si ofera cateva metode de control asupra acestei puteri pentru apararea libertatii individuale si a proprietatii private, pentru a transforma statul intr-un “compromis”, iar institutia statului “supapa”, iar restul sa se controleze reciproc monarhia cu democratia, iar democratia cu monarhia. “Consensul si unitatea politica in caz de necesitate cere si pretul vietii. Pentru individualismul gandirii liberala aceste pretentii sunt inimaginabile si nu pot fi argumentate.

Ca Meller si Junger, Schmitt neaga utilitatea securitatii burgheze, indeosebi fiind periculoasa pentru perioadele de razboi si revolutii: “…intelesul politic de lupta in gandirea liberala, pe partea gospodareasca se afla concurenta, iar pe alta, cea “spirituala” discutia; un loc unde are loc o delimitare clara a doua statusuri: in locul “razboiului” si “pacii” primeaza dinamica vesnicei concurente si vesnicei discutii. Statul devine societate, iar mai exact, pe o parte etico-spiritual, ideologic – o viziune umanista asupra umanitatii; pe de alta parte – unitate tehnico-economica a unui sistem unitar de productie si circulatie. Dintr-o lupta fireasca pentru respingerea dusmanului, reiese un ideal social construit rational sau un program, tendinte si calcule gospodaresti. Dintr-o natiune unificata politic rezulta un public interesat din punct de vedere cultural, iar pe alta personalul muncitor si producator, o parte e masa consumatorilor. Din dominatia si puterea spirituala rezulta propaganda si educatie maselor, iar in partea materiala control”.

Un important pas, pe care l-a infaptuit Schmitt a fost delimitarea conservatismului de romantism. Directia gandirii romantice el o vedea reiesind din conjucturile politice, iar subiectivismul romantic – o trasatura a burghezimii contemporane. “Nationalismul liberal” reprezinta anume acea forma romantizata a principiilor liberale, in care se tot aud alte trasatur – prin romantism liberalismul incearca sa inabuse in sine acea groaza care il cuprinde la vederea distrugerii de catre liberalism a institutiilor de stat si celor sociale.

Un alt success teoretic al lui Schmitt a fost separarea democratiei de liberalism, observata si de multi liberali care au inceput sa se intrebe cu privire la pregatirea poporului pentru democratie. Schmitt si camarazii sai presupuneau ca democratia este posibila intotdeauna, iar liberalismul – doar in perioadele de decadenta. Desigur, antichitatea prezinta un exemplu de democratie neliberala, iar Europa contemporana a unui liberalism nedemocratic.

Aparenta unificare dintre liberalism si democratie, presupune Schmitt, apare odata cu introducerea votului universal. In realitate, liberalismul nu este interesat de natiune ci de de libertatea individului. Iata de ce societatea burgheze se ridica deasupra statului transformandu-l in sluga.

O alta cucerire lui Schmitt este descoperirea sensului politicului in calitate de opozitie dintre “ai nostrii” si “strainii”, purificand teoria politica de capcanele gandirii liberale. Suveranitatea politica inseamna capacitatea de a judeca cine este “dusmanul”.

Teoria consensual-contractuala a natiunii, ca si teoria politica in general, au indus multe state si popoare, nemaivorbind de sociologi, in capcanele crizelor permanente. Notiunea de “politic”, data de Schmitt, indica politicienilor si ganditorilor o iesire clara si argumentata din aceasta situatie.

Lucrarile lui Schmitt sunt imbibate si cu un pafos antiparlamentarist, numit “decizionism”. Decizionismul oferea valoare deciziei politice si juridice indiferent de argumentarile normative sau traditionale. Acestea au fost opuse inactiunii si paraliziei puterii politice a republicii de la Weimar, care era una mai rea decat o dictatura, capabila sa ia o decizie in fata unui rau radical. Decizionistii considerau ca discutiile parlamentare sunt stagnate de diverse compromisuri, ingreunand deciziile sau in general stopandu-le, iar liberalismul nefiind capabil sa formuleze propriile dorinte. Acelasi viciu vede Schmitt si la romantici, care transforma procesul de luarea a deciziilor intr-o vesnica discutie.

Un alt reprezentant al curentului “revolutiei conservatoare” este Edgar Julius Jung. Obiectul criticii lui era nu doar republica de la Weimar, dar si intregul sistem burghez al dominatiei majoritatii, in care politica este supusa unor delegate, fiind incapabila sa produca decizii corecte. In procesul revolutiei conservatoare, potrivit lui Jung, principiul egalitatii va fi inlocuit cu principiul calitatii, ideea de clasa cu ideea corporativa, alegerile cu sistemul de educatiei a liderilor, regimul birocratic cu sistemul autoguvernarii locale.

Revolta mesianica a ganditorilor germani a atins si pe Jung, care a legat direct epoca ce vine cu imperiul nou-european in frunte cu poporul german. Liderismul spiritual al germanilor in Europa pentru Jung este evidenta. Anume germanii trebuie sa salveze europa de liberalism, sa ofere modele ai noii gandiri si sa reintoarca centrul Europei in Germania. Institutia cheie a acestui process Jung considera a fi statul: “Asa cum pentru francezi natiunea este un principiu sfant, pentru germani acesta este statul. Pentru germani statul este o cale spre perfectiune…”

Jung priveste valoare in ordinea ei medievala inainte de toate, in absolutism si a celor limitari, pe care absolutismul a impus aparatului administrativ. Doborarea absolutismului nu a oferit libertati reale, separand natiunea de stat. In rezultatul liberalizarii statul a preluat sarcinile societatii si s-a transformat intr-un “stat al donatiilor”, o institutie caritabila, care traieste cu o viata neorganica. Depasirea acestei situatii este posibila doar prin reintoarcerea corporatiilor care reprezinta de fapt natiunea, functiilor rapite de catre stat.

Spre deosebire de alti reprezentanti ai “revolutiei conservatoare”, Jung nu considera dictatura fiind capabila sa resolve problemele cheie a natiunii. Renasterea statului organic cere planificarea dictaturei doar pentru ziua de maine insa, nu pentru poimane, considera Jung, acceptand starile de extrema necesitate fara de care nu se poate lipsi nici un stat. Dar in nazism Jung vedea o combinatie dintre marxism si liberalism – conceptia extremista despre stat. Fapt pentru care a si platit cu viata in “noaptea cutitelor lingi” la 30 iunie 1934.

Cel mai clar doctrina “revolutiei conservative” a fost formulate de catre Julius Evola in cartea “Oamenii si ruinele”. Vointa revolutionara spre actiune vointa conservative de o traire organica s-a unificat la Evola intr-o teza unica: “Apararea “revolutionara” si “salvarea” are nevoie de o unica conceptie despre viata si stat, bazata pe valorile si interese supreme, care depasesc dimensiunea economica, iar impreuna cu ele, totul ce este legat de notiunea de clasa”.

Unitatea suprastatala a natiunii cere de la revolutionarul conservator pastrarea credintei fata de principiile, nu institutiilor si obiceiurilor din trecut. Traditia vie, dinamica nu poate fi captive unui conformism supus.

Evola repune in drepturi sacralitatea puterii. Taina puterii, este taina Ordinului, uniunea barbatilor. Demos, care a patruns in politica in forma de mase adancite in materialism, distrug aceasta taina. Inclusiv, nici o forma de “socialism” nu poate fi aceptata in calitate de ordine de stat. Evola respinge si democratia, si socialismul – ceea ce nu exista la conservatorii revolutionari. Mergand mai inainte, Evola trece si peste nationalism: “Intelesul de nationalism, patrie si popor, in pofida aureolei romanitice care il inconjoara, nu apartine dimensiunii politice ci naturaliste si biologice, asadar celui “materialist” si dimensiunii fizice a acestei comunitati. Ajoritatea miscarilor, care au recunoscut valoarea suprema a acestor conceptii, negau sau cel putin se indoiuau de ideea de stat si principiul pur al puterii supreme”.

Natiunea valoreaza pentru Evola in masura in care contine un nucleu politic care il uneste cu principiile supreme. Politicul in natiune este o “binecuvantare” speciala care este in stare sa depaseasca nu doar determinismul geografic dar si limitele etnice a destinului national. Democratia permite patrunderea in sufletul natiunii a principiului feminin, transformand viata natiunii in lozinci de partid, natiunea degradand in acest fel odata cu politica, iar statul se confundat cu societatea.

Absolutizand principiul aristocratic, Evola uita de solul fara care viata principiilor supreme este imposibila, asa cum principiul masculin este imposibil fara principiul feminin. In acelasi timp, acceptand principiul natiunii, Evola indica corect faptul ca natiunea in acest caz este similara cu un Ordin organizat ierarhic, care este capabil sa depaseasca determinismele naturaliste.

Evola repeta ideea romantica a unitatii Europei, subliniind national-universalismul conceptiei revolutiei conservative: natiunea este ceva mai mult comparativ cu umanitatea. Dar pentru a fi “mari” natiunile au nevoie de o ierarhie interioara.

Desigur, toate ideile lui Evola sunt opuse doctrinei liberale, care pentru fiecare om ramane o forma exterioara fara nici o sens si este doar o limitare a libertatii decat o libertate propriu zisa. Deaceea si ordinea intr-un stat liberal poate fi mentinuta doar prin violenta si amenintare. In acest sens liberalismul nu se deosebeste cu nimic de totalitarism, lipsit de fundamentele spirituale a unitatii, incercand sa stearga orice ierarhie.

Ideologia revolutiei conservatoare si-a format ierarhia de valori ai organizarii nationale si de stat prin prisma traditionalista si intelegera dinamicii sociale contemporane. Varful ierarhiei valorice ocupa natiunea, unitatea nationala. Statul devine instrumentul acestei unitati. Societatea ca unitate indivizilor izolati sau grupari cu interesele sale private este privita ca una supusa statului. Unui astfel sistem corespunde forma nationala a democratiei, curatita de liberalism, si ierarhia corporatista, varful caruia ocupa aristocratia militara, care isi supune aparatul de stat interesele natiunii. Aparatul de stat care regleaza institutiile capitaliste private si uniuni obstesti.

In conformitate cu situatia existenta, conceptia revolutiei conservatoare permite si forma nationala a dictaturii (in situatii exceptionale), ca raspuns la anumite pericole care ameninta cu disparitia natiunea. In aceste situatii deciziile, nu discutiile sunt cele care primeaza.

Comments (1)