| Europeism sau românism? |
| Miercuri, 30 Septembrie 2009 09:51 |
|
Suferinţele ne-au oţelit, asupririle ne-au îndîrjit. Azi, sufletul românesc, descătuşat, tînăr, puternic, simte imperios nevoia de a se realiza în întregime, de a-şi împlini menirea ce i-a fost hărăzită. Două mii de ani sufletul nostru şi-a apărat numai existenţa, a fost silit să trăiască în copilărie. Am vegetat la marginea culturii care se înălţa în Apus şi la marginea celei ce se stingea în Orient. Lumina civilizaţiei n-a putut pătrunde pînă la noi, iar razele care totuşi se strecurau nu găseau condiţii prielnice şi nici pămînt roditor. Cînd încercam să îmbrăcăm hainele altora, ne dădeam seama curînd că nu ni se potrivesc şi le lepădam cu aceeaşi grabă cu care le primisem. Poate că în adîncul său, sufletul nostru simţea instinctiv că nu i-a sosit încă vremea. Acum vremea a sosit. Acum sufletul românesc trebuie să înceapă a-şi realiza viaţa. Şi viaţa unui neam înseamnă o cultură proprie, suficientă, în toate domeniile. Prin ceea ce realizează specific, un popor ia parte adevărată la progresul omenirii. Numai prin aceasta. Imitaţia mecanizează şi mecanizarea e moarte. Orice cultură e organic legată de un popor, precum poporul e legat de pămîntul care l-a născut. Cultura românească de abia azi îşi dibuieşte formele şi cărările. Pretutindeni, sufletul nostru e în fierbere. Pipăim, încercăm, ne zbuciumăm. Puterea noastră de viaţă o simţim imensă şi căutăm doar mijloacele spre a o turna în opere noi, româneşti. Nerăbdarea ne roade. Am vrea să facem dintr-odată ceea ce alţii au făcut în sforţări de secole. Egoismul colectiv al generaţiei se zbîrleşte numai la gîndul că s-ar putea să nu fim noi cei sortiţi să realizăm fizionomia adevărată a culturii româneşti. Ni-e ruşine de goliciunea nostră. ,,Rămîie alţii extatici în faţa poeziei mirosului rustic de obiele fermentate, tînguiască-se alţii lîngă cobza lui Laie…” Sîntem grăbiţi. Spoiala ridicolă de ,,civilizaţie” a oraşelor noastre ni se pare ,,europeană”. Nu vrem să vedem prăpastia care se lărgeşte între caricaturismul occidental al oraşelor şi sufletul satelor noastre, adevăratul suflet românesc. Ne repezim să importăm mereu forme noi, străine, şi ne închipuim că, prin aceasta, grăbim ,,civilizarea” României. Ca şi cînd civilizaţia s-ar putea impune de azi pe mîine… De o sută de ani se propovăduieşte ,,europenizarea” noastră pe toate cărările. Oameni de Stat, scriitori, filosofi, artişti, încîntaţi de binefacerile civilizaţiei, ne-au impus tot ce s-a făcut aiurea în mod organic. Avem Constituţie belgiană, legi franceze, parlamentarism britanic, literatură futuristă, pictori expresionişti, democraţie, capitalism… Avem de toate şi, totuşi, simţim toţi că n-avem nimic. Constituţia noastră belgiană, legile noastre franceze, parlamentarismul nostru britanic au rămas vorbe goale, care se repetă papagaliceşte la întruniri şi prin ziare; literatura şi artele, cu cît mai extravagante, cu atît mai izolate şi fără nici o înrîurire asupra celor cărora se adresează: democraţia noastră nu trăieşte decît în ideologia cîtorva naivi, precum capitalismul nostru e un nume nou pentru vechea robie a celor mulţi de către o mînă de îndrăzneţi… O sută de ani de asemenea europenizare n-a tăiat pofta unora de a continua experienţele. Ni se cere să stăm cu ochii mereu spre Apus sau spre Răsărit şi să facem întocmai ce se face acolo. Noi înşine parcă am fi incapabili de orice creaţii. Şi chiar de orice sforţare rodnică. Geniul nostru să se corcească în corsete străine fără de care parcă n-am fi în stare să creştem. * * * Europenismul vrea să clădească de sus în jos, românismul se mulţumeşte a începe cu temelia. Pe temelii solide se poate ridica un edificiu demn de sufletul românesc. E vremea temeliilor… Sursa: LIVIU REBREANU - Text reprodus din revista “România”, nr. din 31 ian. 1924 (frontpress.ro)
Comments (4)
Powered by !JoomlaComment 4.0 beta2
|
Sufletul românesc e cea mai mare minune a Istoriei. Zeci de neamuri străine l-au hărţuit şi l-au schingiuit; veacuri multe a gemut subt multe stăpîniri vrăjmaşe; popoare falnice s-au stins, împărăţii trufaşe s-au prăbuşit în jurul lui şi peste dînsul: nimic nu i-a putut zdruncina credinţa în soarta lui şi, cînd a venit ceasul, s-a înfăţişat lumii mai unitar, mai sănătos, mai încrezător ca orice alt neam. Graniţele silnice, care ne-au ciopîrţit sute de ani, n-au fost în stare să ne atingă inima.
nului Tata pentru aceasta; sa ne rugam neincetat spre a ne putea bucura neincetat! Sunt sigura ca exista multe suflete care nu au ingenuncheat, si nu ingenuncheaza inaintea a tot ceea ce inseamna mass-media...IUBIREA NE CONDUCE.
Sa ne unim in RugaciuneaInimii!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!